Home FMCG Nestle închide singura fabrică din România

Nestle închide singura fabrică din România

Nestle închide singura fabrică din România

Grupul elvețian Nestle, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, are în plan să închidă fabrica din Timișoara la finalul lunii mai 2019. Aproximativ 388 de persoane vor rămâne fără loc de muncă, au declarat reprezentanții companiei pentru SeeNews.

Leszek Wacirz, Country Manager Neslte Romania a declarat că această decizie extrem de dificilă a fost luată după o analiză detaliată și după ce toate alternativele au fost implementate. “Nestle operează pe o piață ce se confruntă cu schimbări rapide, noi tipare de consum și lipsa forței de muncă într-un mediu competitiv” a spus Leszek Wacirz. Managementul a informat angajații despre decizia luată și au fost demarate discuții cu sindicatele pentru a identifica cele mai bune soluții pentru angajații afectați.

Fabrica din Timișoara a fost achiziționată de către Nestle în anul 2000 și are o producție anuală de peste 10.000 de tone de dulciuri și cafea, iar producția va fi relocate în alte site-uri în încercarea de a optimiza procesele și de a opera mai eficient.

Cei 30 de angajați ai Centrului Regional de Competențe de Cost din Timișoara, centrul de servicii financiare al Nestle, nu vor fi afectați de dicizie și vor continua să opereze în altă locație.