Home Logistics Depozitare Profi: viziune și performanţă în retailul modern

Profi: viziune și performanţă în retailul modern

Profi: viziune și performanţă în retailul modern

Retailul modern din România, cu toate atributele sale, are un reprezentat de seamă care a reușit de-a lungul celor 8 ani de prezenţă pe piaţă să anticipeze, să îndeplinească, dar mai ales să depășească așteptările mereu în schimbare ale consumatorilor: lanţul de magazine PRO FI, deţinut de fondul polonez de investiţii Enterprise Investor .

Cei peste 6.000 de angajaţi și prezenţa cu peste 260 de magazine în 126 de localităţi din 40 de judeţe la mijlocul lunii noiembrie 2014, ca și cifra de afaceri de 329 de milioane de euro înregistrată în 2013 au poziţionat PROFI drept al doilea mare retailer modern din România. Anul trecut PROFI a deschis pe plan naţional nu mai puţin de 63 de magazine, pentru acest an și-a propus să inaugureze cel puţin tot atâtea și intenţionează să menţină același ritm și în 2015, pentru a depăși obiectivul de 300 de unităţi, ţintind 400-500 de magazine în viitorul apropiat. La baza succesului a stat nu numai extinderea masivă, ci și adoptarea unor strategii de încurajare a producţiei locale, aproximativ 80% din sortimentaţia PROFI fiind produsă în România, și lansarea unui număr mare de branduri proprii, care tind să se apropie de 20% din totalul produselor.

Retail modern, model logistic pe măsură

Expansiunea reţelei Profi a fost susţinută și de cei 33.379 mp de spaţii logistice pe care retailerul îi administrează: o platform logistică lângă Timișoara, în comuna Ghiroda (care cuprinde și o zonă de cross-docking), o alta la Cluj și o a treia la Chiajna, lângă București, precum și două centre logistice la Cluj-Napoca și la Ariceștii Rahtivani, lângă Ploiești. Dezvoltarea modelului logistic nu a presupus schimbări în supply chain-ul companiei, ci mai degrabă a declanșat nevoia unui control mai riguros și efficient al fluxurilor financiare și operaţionale, direct proportional cu creșterea dinamică și rapidă a companiei.

Potrivit managerului de logistică al companiei, Bogdan Alecu, măsurile cu impact major în cadrul logisticii au avut ca scop fluidizarea activităţilor, folosirea inteligentă a resurselor disponibile și creșterea performanţei care se materializează prin operarea la un cost cât mai mic, care să conducă în final la eficientizarea operaţiunilor: „Implementarea, adapatarea și îmbunătăţirea unui sistem, susţinerea creșterii productivităţii prin optimizarea activităţilor, alegerea unor strategii cu rezultate pe termen lung, îmbunătăţirea KPI-urilor prin adoptarea unor soluţii tehnologice și automatizare, adăugarea unor mijloace de control financiar care să reflecte obiectiv și realist valoarea la care performăm, standardizarea și, nu în ultimul rând, îmbunătăţirea vitezei de reacţie în ceea ce privește nevoile bussines-ului au avut ca rezultat formarea unei structuri suport foarte solide pentru ceea ce înseamnă beneficiarii finali, mai exact magazinele și implicit clienţii”.

Provocări asumate

Expansiunea reţelei Profi ca mărime și ca răspândire geografică a adus după sine o serie de provocări din punct de vedere logistic: susţinerea operaţională a deschiderilor anuale, integrarea în lanţul de  aprovizionare a sortimentului fresh și ultra fresh, planificarea, organizarea și dezvoltarea noilor platforme/depozite logistice (ambientale și cu temperatură controlată), implementarea punctelor de cross docking și asigurarea și respectarea unui leadtime optim, astfel încât magazinele să beneficieze rapid și prompt de stocurile necesare.

Gestionarea corectă a volumelor, care nu sunt întotdeauna constante și care, implicit, afectează predictibilitatea premizelor atunci când se construiesc rutile de transport sau se evaluează necesarul de personal, dar și a numărului mare de oameni care se află implicaţi în procesul de extindere, constituie de asemenea aspecte care necesită o atenţie deosebită.

Planificarea, secretul eficienţei

Atunci când administrezi o reţea de peste 260 de magazine la nivel naţional, gestionarea perioadelor de vârf devine din punct de vedere logistic un adevărat test al eficienţei chiar și pentru un retailer experimentat precum Profi. Primii pași adoptaţi de departamentul de logistică al retailerului în perioadele agglomerate îl reprezintă identificarea premizelor care au influenţă asupra activităţii în acea perioadă și estimarea cât mai exactă din punct de vedere a duratei lor și a volumelor.

Următoarea etapă este legată de o pregătire preliminară a perioadei de vârf: aprovizionarea din timp a depozitelor, asigurarea echipamentelor și personalului aferent și planificarea unui calendar special de livrări către magazine, care presupune mărirea frecvenţei de livrare către acestea, astfel încât să poată gestiona corect atât comenzile către depozite din punct de vedere al completării optime a stocului, cât și volumele mari aferente perioadei.

„Datorită volumelor mari de marfă acordăm o foarte mare atenţie gestionării stocurilor în baza rotaţiei lor, astfel încât să nu riscăm blocarea depozitelor prin supraaglomerare. Acest lucru nu presupune să comandăm mai puţină marfă, ci să o facem acest lucru la o frecvenţă mai mare, evitând astfel situaţia de out of stock în cazul în care consumul crește pe anumite articole peste estimările noastre”, susţine managerul de logistică al Profi. De asemenea, în perioada respectivă se prelungește programul de funcţionare a depozitului, iar când este nevoie, necesarul de personal este acoperit prin efectuarea de ture intermediare și/sau ore suplimentare.

Continutul acestui articol este restrictionat. In cazul in care sunteti abonat al Intermodal&Logistic va rugam introduceti numele de abonat si parola in zonele de mai jos. In cazul in care doriti sa va abonati va rugam sa completati cererea din pagina CUM MA ABONEZ

Existing Users Log In