Home Logistics Comerț international Brexit: ce tarife vamale impune Marea Britanie după 1 ianuarie 2021?

Brexit: ce tarife vamale impune Marea Britanie după 1 ianuarie 2021?

Brexit: ce tarife vamale impune Marea Britanie după 1 ianuarie 2021?

Deși, momentan, în perioada de tranziție Brexit, bunurile între Uniunea Europeană și Marea Britanie încă pot circula liber, fără formalități de import și export și taxe vamale, lucrurile se vor schimba de la 1 ianuarie 2021. Odată cu finalizarea Brexit, schimburile comerciale între UE și Marea Britanie vor fi supuse formalităților de import-export, iar Marea Britanie va avea propriile tarife vamale, anunțate recent de Guvernul Britanie.

Marea Britanie a publicat o listă a taxelor vamale ce vor fi aplicate după perioada de tranziție, programată în acest moment să se încheie pe 1 ianuarie 2021. Tarifele și taxele de import vor fi aplicabile bunurilor importate în Marea Britanie, exceptând situația în care țara de proveniență are un acord de liber schimb cu Marea Britanie și criteriile menționate în acord sunt îndeplinite.

În acest moment, UE și Marea Britanie încă negociază un Acord de Liber Schimb și se așteaptă să se ajungă la o înțelegere până la finalul acestui an. Marea Britanie a semnat deja Acorduri de Liber Schimb cu alte țări și teritorii, ca de exemplu Australia, Noua Zeelandă, SUA sau Elveția.

Schimbarea tarifelor vamale

Marea Britanie a utilizat tarifele UE existente ca bază pentru taxele sale post-Brexit, însă există câteva modificări notabile:

  • Eliminarea taxelor vamale pentru produse importante pentru industria țării, cum ar fi țevi din aliaj de cupru, șuruburi sau buloane, dar și pentru anumite bunuri de larg consum
  • Rotunjirea în jos a taxelor vamale (de exemplu, 2,7% devine 2%)
  • Eliminarea tuturor taxelor sub 2%
  • Eliminarea accizelor, cum ar fi cele pentru produsele din categoria meursing

În jur de 60% din taxe au fost eliminate, însă rămân în vigoare taxe destul de ridicate pentru industriile importante din Marea Britanie, cum ar fi cea automotive sau agricultură.

Pentru mașinile produse în Europa și importate în Marea Britanie începând cu 2021, prețul va crește în medie cu 1.500 lire, ca urmare a taxelor de import de 10% începând cu 1 ianuarie 2021, în cazul în care nu se ajunge la nici un acord cu UE. Printre cele mai populare modele de mașini în Marea Britanie se numără Ford Fiesta, VW Golf și Mercedes-Benz A-Class.