Home Automotive Peste 5 ani camioanele vor avea cabină rotunjită și remorcile eleron în partea din spate

Peste 5 ani camioanele vor avea cabină rotunjită și remorcile eleron în partea din spate

Comisia Europeană spune că actualele camioane la care cabina are “forma de caramidă”, nu sunt sigure și nici eficiente, și tocmai de aceea a propus norme care să permită producătorilor să conceapă camioane mai aerodinamice, fapt care va reduce consumul de carburant cu 7-10 %, va scădea emisiile de gaze cu efect de seră și va spori totodată siguranța utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor, arată un comunicat al CE.

Înainte de a deveni act normativ, actuala propunere trebuie să fie adoptată de Parlamentul European și de statele membre, scrie 0-100.hotnews.ro.

Aceste măsuri vor îmbunătăți considerabil aerodinamica vehiculelor, reducând cu aproximativ 5.000 euro pe an costul carburantului consumat de un camion tipic de transport pe distanțe lungi, care efectuează un parcurs de 100.000 km.

Noile camioane și-ar putea face apariția pe drumuri până în 2018-2020.