Home Industrial #ProfilDeManager: Daniel Rusan, Procurement Manager Pehart

#ProfilDeManager: Daniel Rusan, Procurement Manager Pehart

#ProfilDeManager: Daniel Rusan, Procurement Manager Pehart

Atunci când spui Contabilitate și Gestiune Financiară, cu siguranţă gândul te poartă la o muncă de birou și tabele pe hârtie sau în excel pline de cifre, nicidecum la dinamica și agitaţia caracteristice logisticii și supply chain-ului. Dar tocmai faptul că sunt domenii unde KPI-i și cifrele dictează, iar activitatea de optimizare a proceselor nu se încheie niciodată au fost argumentele care l-au convins pe Daniel Rusan, Procurement Manager Pehart Grup că se află la locul potrivit și l-au direcţionat către o carieră în domeniu.

Începuturile sale profesionale au fost în domeniul financiar-contabil într-o mică companie de producţie cu capital italian, după absolvirea Universităţii “1 decembrie 1918” Alba Iulia, Daniel fiind licenţiat atât în Contabilitate și Gestiune Financiară, cât și în Tehnologie Informatică.

„Probabil că nivelul ridicat de implicare în activităţile firmei mi-a oferit șansa de a mă «muta» din birou în secţia de producţie, devenind Responsabilul de Producţie al acestei companii. Am continuat aproximativ 10 ani să activez ca și manager de producţie în același domeniu (materiale electrice).

Experienţa acumulată în gestionarea și optimizarea proceselor de fabricaţie mi-a oferit șansa de a mă transfera la unul din cei mai mari producători de mobilier din ţară, unde am preluat activităţile de management al operaţiunilor pentru una din cele cinci fabrici ale grupului – departament care cuprindea și activitatea de logistică, planificare, gestiunea materialelor și a depozitelor. Trecerea de la acel producător de mobilă la industria hârtiei a venit cumva natural, dar m-a atras foarte mult și deschiderea acestei industrii către pieţele din întreaga lume,” spune Daniel Rusan.

Lecţia de leadership: focus pe dezvoltarea profesională a membrilor echipei

De-a lungul carierei sale de peste 20 de ani, în care a activat în diferite companii și industrii și a deţinut mai multe roluri în producţie, achiziţii și supply chain, Daniel a avut mentori și a primit sfaturi care l-au ajutat să progreseze din punct de vedere profesional și personal. Cel mai important mentor, spune el, a fost proprietarul italian al companiei unde a avut primul loc de muncă după terminarea facultăţii.

“Chiar și acum păstrăm legătura și îmi face plăcere să ascult experienţele lui de viaţă și profesionale. Sfaturi primite? Au fost multe. Dar toate pot fi rezumate într-o singură idee: Tot ceea ce faci, să fie făcut atât de bine încât să funcţioneze, chiar și atunci când tu nu ești. Acest lucru te obligă să cauţi tot timpul soluţiile cele mai bune, și care să fie ușor implementate de către toţi cei implicaţi în acel proces. Și toate acestea să fie făcute cu integritate și implicare.”

De altfel, acestea sunt lucrurile transmise mai departe de către Daniel noilor colegi: integritatea, și implicarea și îmbunătăţirea constantă a experienţei profesionale sunt esenţiale pentru putea crește pe plan profesional. Odată ce aceste condiţii sunt îndeplinite, se vor ivi și oportunităţile de avansare în carieră. Iar în cadrul Pehart se pune un accent important pe îmbunătăţirea continuă, atât a proceselor din cadrul fiecărui departament al companiei printr-un program numit PIP – Pehart Improvement Process, dar și a fiecărui membru al echipei.

“Prin intermediul PIP fiecare angajat poate contribui la dezvoltarea activităţii noastre, aducând în discuţie și analiză orice problemă sau proiect pe care el îl consideră oportun. De la membrii echipei, îmi doresc să deţină așa-zisele hard skills specifice domeniului, reușind astfel o integrare mai rapidă în activitatea departamentului. Dar, după acest moment, ne concentrăm foarte mult pe evaluarea, dezvoltarea și îmbunătăţirea abilităţilor soft ale fiecăruia, acestea fiind foarte importante în dezvoltarea profesională ulterioară. Nu vei putea fi niciodată un bun manager de achiziţii dacă nu îţi dezvolţi abilităţile de leadership, comunicare și adaptabilitate, muncă în echipă și creativitate.”

Ce competenţe trebuie să aibă un bun profesionist în achiziții?

 “Din punctul meu de vedere, cea mai importantă aptitudine este cea privind capacităţile de analiză și evaluare, atât a datelor și proceselor specifice, cât și a gradului de risc aferent unui anumit produs/ serviciu/furnizor. În al doilea rând, foarte importantă este capacitatea de colaborare și abilităţile de comunicare cu toate persoanele cu care interacţionezi. Iar când realizezi că tu ești fereastra prin care compania la care lucrezi, privește lumea, și în același timp ești cel care poartă imaginea companie tale în faţa furnizorilor, aceste două caracteristici profesionale capătă o adevărată importanţă”, este de părere Daniel Rusan.

Proiecte majore pentru departamentul de achiziţii Pehart

Astăzi, din postura de procurement manager al Pehart, unul dintre liderii pieţei de hârtie tissue din România, Daniel, alături de colegii din departamentul pe care îl conduce, gestionează activitatea de achiziţie și aprovizionare a materiilor prime, materialelor și serviciilor necesare atât pentru procesul de producţie, cât și pentru funcţionarea companiei în general. “Gestionăm un număr mediu de peste 1.400 furnizori activi în fiecare an din aproximativ 23 de ţări. Practic, noi trebuie să oferim ce este necesar, la momentul dorit și la cel mai bun nivel de calitate disponibil în acel moment, astfel încât fiecare departament din companie să poată contribui în mod eficient la atingerea obiectivelor generale ale Pehart.”

Merită menţionat și faptul că un element operaţional important al departamentul de achiziţii este și partea de dezvoltare produse și tehnologii noi, întrucât prin prisma parteneriatelor construite cu furnizorii, echipa are acces la multe soluţii inovatoare.

Unul dintre cele mai dragi proiecte la care a luat parte de-a lungul anilor, cu impact personal, dar mai ales la nivel de companie, a fost cel privind crearea unui lanţ logistic care să permită aprovizionarea cu materie primă din cel mai mare terminal european de celuloză, localizat pe coasta Marii Nordului, în Olanda. “Momentul în care a fost încărcată prima barjă fluvială cu destinaţia România mi-a rămas și acum în minte.”

 În 2022, principalele proiecte pe agenda de lucru a lui Daniel Rusan, și implicit a întregii echipe, au fost cele privind securizarea lanţului logistic de aprovizionare, punerea în funcţiune a unei noi linii de fabricaţie produse finite și finalizarea negocierilor pentru încă o linie de fabricaţie care urmează să fie pusă în funcţiune la jumătatea anului viitor. O provocare din punct de vedere logistic în acest an a fost definitivarea tuturor lucrărilor de construcţie pentru refacerea celor 31.000 mp de clădiri ale fabricii din Dej fără a opri producţia.

“Un alt proiect important a fost reorganizarea structurii departamentului de achiziţii, având ca obiectiv îmbunătăţirea activităţii colegilor mei din punct de vedere al gradului lor de încărcare, cât și din punct de vedere al calităţii muncii,” explică Procurement Managerul Pehart.

“Provocarea momentului este securizarea acestui “supply-chain” la nivelul fiecărei părţi componente, lucru care necesită realizarea unei analize de risc profundă și în mod continuu. În ceea ce privește viitorul, cred că cea mai mare provocare va fi capacitatea de a lucra “just in time”, și nu doar în automotive. Fluctuaţiile de preţ vor fi atât de mari încât planificarea stocurilor și identificarea unor soluţii logistice care să îţi permită o reacţie rapidă, vor fi cheia succesului” explică Daniel Rusan, Procurement Manager Pehart

Sustenabilitate cu sens

În ultimii ani, clienţii, investitorii, instituţiile guvernamentale și chiar proprii angajaţi pun o tot mai mare presiune pe companii pentru a pune în aplicare practici de protecţie a mediului și responsabilitate socială. Sustenabilitatea a devenit parte integrantă din strategiile companiilor și o sursă de avantaj competitiv.

În același timp, consideră Daniel Rusan, discuţia despre un produs/serviciu sustenabil poate avea loc doar atunci când toate cele 3 aspecte care o compun – motivaţia economică, responsabilitatea socială și grija faţă de mediu- sunt îndeplinite.

“Compania la care lucrez și-a stabilit prin politicile sale interne, ca pe lângă atingerea obiectivelor economice, să fie urmărite și realizate și obiectivele din politica ESG. Nu vom putea alege niciodată o anumită soluţie sau direcţie fără a fi atenţi la toate aceste aspecte. Tocmai de aceea, orice acţiune pe care o întreprindem trebuie să contribuie la realizarea celor 3 obiective care conlucrează la crearea unei activităţi sustenabile: ­

  • Să aibă o motivaţie economică ce permite atingerea obiectivelor generale stabilite prin bugetele anuale de venituri și cheltuieli ­
  • Să contribuie la atingerea obiectivelor privind reducerea amprentei de carbon (cu cel puţin 50% până în 2030), a celor privind gestionarea responsabilă a deșeurilor și alegerea de materiale și materii prime care să permită reciclarea în totalitate a acestora, crearea și utilizarea de fluxuri specifice economiei circulare; ­
  • Să asigure creșterea impactului social pozitiv în cadrul comunităţilor noastre, al regiunilor și ţării în care activăm. Suntem atenţi și efectuăm audituri sociale inclusiv la furnizorii noștri de materii prime și materiale.

 

Politica privind cookie-urile

Cookie-urile sunt date stocate în calculatorul unui utilizator web și utilizate de site pentru a trimite informații către browserul utilizatorului, permițându-i acestuia din urmă să trimită înapoi informații către site-ul original (de exemplu, un ID de sesiune, alegerea unei limbi sau a unei date) .

Cookie-urile permit stocarea informațiilor de stare în timpul perioadei de valabilitate a cookie-ului în cauză ori de câte ori un browser accesează diferitele pagini ale unui site web sau când browserul revine ulterior pe acest site web. Numai emitentul unui cookie poate citi sau modifica informațiile conținute în acesta.

Există diferite tipuri de cookie-uri:

– Cookie-uri de sesiune care dispar imediat ce ieșiți din site;

– Cookie-uri permanente care rămân pe dispozitivul dvs. până la sfârșitul vieții lor utile sau până când le ștergeți, utilizând funcțiile browserului.

Sunteți informat că, în timpul vizitelor pe site, pot fi instalate cookie-uri pe terminalul dvs

SCOPURILE COOKI-URILOR UTILIZATE

Cookie-urile utilizate de noi sunt utilizate în scopul analizei traficului vizitatorilor și a modului în care este utilizat site-ul.

CE COOKIE FOLOSIM?

Cookie-urile utilizate pe site sunt cookie-uri ale unor terțe părți, selectate restrictiv pentru a atinge obiective specifice. Noi folosim serviciile Google Inc., o companie americană de motoare de căutare.

Datele colectate prin intermediul cookie-urilor sunt transmise către și stocate de către; Google Inc. Google Inc. este membru al Privacy Shield (proiectul deciziei de adecvare a scutului de confidențialitate UE-SUA din 12 iunie 2016) și, prin urmare, asigură un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal.

Serviciul Google Analytics ne permite să urmărim vizitatorii și să identificam modul în care aceștia utilizează site-ul. Aceste cookie-uri sunt plasate și citite pe terminalul utilizatorului și imediat ce utilizatorii accesează un site web folosind serviciul „Google Analytics”.

Datele generate de aceste cookie-uri se referă la:

– utilizarea dvs. de către site;

– adresa dvs. IP pentru a determina orașul de unde vă conectați la site. Aceste date sunt imediat anonimizate după ce ați fost localizat și nu sunt dezvăluite către noi.

Puteți obține informații suplimentare despre serviciul Google Analytics accesând pagina http://www.google.com/analytics/learn/privacy.html

DENUMIREDESCRIEREFURNIZORDURATA
Tip cookie:
Statistice
_gaAcest tip de cookie este asociat cu Google Universal Analytics.

Acest modul cookie este folosit pentru a distinge utilizatorii unici prin atribuirea unui număr generat aleatoriu, ca un identificator al vizitatorului. Acesta este inclus în fiecare cerere de acces la o pagină dintr-un site și este folosit pentru a calcula numărul de vizitatori.

intermodal-logistics.ro2 ani
_gatAcest tip de cookie este asociat cu Google Universal Analytics. Este folosit pentru a accelera rata de solicitare – limitând colectarea de date pe site-uri de mare trafic.intermodal-logistics.ro2 ani
_gidAcest tip de cookie este asociat cu Google Universal Analytics. Acesta stochează și actualizează o valoare unică pentru fiecare pagină vizitată.intermodal-logistics.ro1 zi
YSCAcest tip de cookie ofera un ID unic vizitatorului, pentru a putea contoriza ce clipuri a urmarit acestaYoutube.comsesiune
LOGIN_INFOAceste module cookie pot stoca preferințele utilizatorilor, pot verifica conturile și pot fi utilizate pentru a personaliza conținutul publicitar.Youtube.com2 ani
VISITOR_INFO1_LIVEAre ca scop estimarea dimensiunii afișării pe pagină a videoclipurilor din canalul Youtube, perioada în care acest cookie este activ este de 179 zile.Youtube.com6 luni
Tip cookie:
Preferenţiale
moove_gdpr_popupAcest tip de cookie salvează preferinţele vizitatorului în materie de cookie.intermodal-logistics.ro1 an
Tip cookie:
Marketing
SIDCCCookie de securitate, protejeaza utilizatorul contra accesarilor neautorizateGoogle/YoutubeO zi
SSIDCookie utilizat pentru a salva preferitele utilizatorului, de exemplu limba de afisare preferataGoogle/Youtube2 ani
__Secure-3PAPISIDFolosit în scopuri de targetare pentru a construi un profil al intereselor vizitatorului website-ului pentru a arăta reclame Google relevante şi personalizate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat).Google.com2 ani
__Secure-3PSIDFolosit în scopuri de targetare pentru a construi un profil al intereselor vizitatorului website-ului pentru a arăta reclame Google relevante şi personalizate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat).Google.com2 ani
__Secure-3PSIDCCFolosit în scopuri de targetare pentru a construi un profil al intereselor vizitatorului website-ului pentru a arăta reclame Google relevante şi personalizate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat).Google.com1 an
CONSENTFolosit pentru stocarea preferințelor de advertising pe rețeaua Google pentru utilizare în reclamele targetate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat)Google.com20 ani
PREFUtilizat pentru a salva preferintele utilizatorilorYoutube.com10 ani
HSID, APISID, SAPISID, SIDUtilizat pentru a salva preferintele utilizatorilor precum si decizia de a activa sau nu serviciul Google SafeSearchGoogle/Youtube2 ani

CONSIMTAMANT

Ori de câte ori navigați pe site-ul nostru, plasarea și citirea cookie-urilor ne permit să analizăm obiceiurile dvs. de navigare și să măsurăm audiența site-ului web.

Aveți opțiunea de a gestiona cookie-urile utilizate pe site prin setarea browserului, așa cum este detaliat mai jos.

GESTIONAREA COOKI-URILOR

Aveți mai multe opțiuni pentru a șterge cookie-urile.

Într-adevăr, dacă majoritatea browserelor sunt setate în mod implicit și acceptă instalarea cookie-urilor, puteți, dacă doriți, să acceptați toate cookie-urile sau să le respingeți sistematic sau să le alegeți pe cele pe care le acceptați în funcție de emitent.

De asemenea, vă puteți seta browserul astfel încât să accepte sau să respingă cookie-urile de la caz la caz înainte de a fi instalate. De asemenea, puteți șterge în mod regulat cookie-urile de pe dispozitivul dvs. prin intermediul browserului.

Nu uitați să configurați toate browserele diferitelor dispozitive (tablete, smartphone-uri și computere).

Configurația fiecărui browser este diferită pentru gestionarea cookie-urilor și pentru a face alegeri. Este descris în meniul de ajutor al browserului dvs., care vă va permite să aflați cum să modificați preferințele dvs. pentru cookie-uri. Ca exemplu:

Internet Explorer™: http://windows.microsoft.com/fr-FR/windows-vista/Block-or-allow-cookies

Safari™: http://docs.info.apple.com/article.html?path=Safari/3.0/fr/9277.html

Chrome™: http://support.google.com/chrome/bin/answer.py?hl=fr&hlrm=en&answer=95647

Firefox™ : http://support.mozilla.org/fr/kb/Activer%20et%20d%C3%A9sactiver%20les%20cookies

Opera™ : http://help.opera.com/Windows/10.20/fr/cookies.html

Cu toate acestea, dorim să vă informăm că prin setarea browserului dvs. să refuze cookie-urile, anumite caracteristici, pagini sau spații ale site-ului web nu vor mai fi accesibile, fapt pentru care nu putem fi considerați responsabili. De asemenea, vă atragem atenția asupra faptului că, atunci când vă opuneți la instalarea sau utilizarea unui cookie, pe terminalul dvs. este instalat un cookie de refuz. Dacă ștergeți acest cookie de refuz, nu va mai fi posibil să se retina că ați refuzat utilizarea cookie-urilor. În mod similar, atunci când consimți la instalarea cookie-urilor, este setat un cookie de consimțământ. Cookie-urile de consimțământ sau de refuz trebuie să rămână pe calculatorul dvs.