Home Logistics Curierat și e-commerce Rețeaua easybox ajunge la 2.000 de lockere. Sameday instalează primul locker autonom din România

Rețeaua easybox ajunge la 2.000 de lockere. Sameday instalează primul locker autonom din România

Rețeaua easybox ajunge la 2.000 de lockere. Sameday instalează primul locker autonom din România

Compania de curierat Sameday a ajuns la o rețea de 2.000 de lockere easybox în toată țara. Lockerul easybox cu numărul 2.000 reprezintă un punct de referință pentru companie și o premieră pentru România. Acesta este primul locker alimentat în totalitate cu energie solară și dotat cu senzor de calitate a aerului.

Noua unitate easybox, situată în București, pe strada str. Rotundă numărul 4, sector 3, nu necesită branșament la rețeaua de electricitate. Lockerul autonom include panouri fotovoltaice, care permit alimentarea directă cu energie solară. În plus, dispune de o baterie internă de capacitate ridicată, optimizată de specialiștii Sameday. Aceasta asigură funcționarea dispozitivului, indiferent de condițiile meteorologice.

Soluția tehnică pentru lockerul autonom a fost dezvoltată împreună cu Darcom Energy, folosind echipamente Victron Energy. Compania de curierat își extinderea proiectului pentru a contribui la reducerea emisiilor de CO2 din orașele din România și Ungaria. De asemenea, și dotarea easybox 2.000 cu un senzor inteligent de monitorizare a calității aerului se încadrează în strategia verde a companiei.

Planuri de reducere a amprentei de carbon

Sameday își propune dezvoltarea de procese de monitorizare, control și reducere a amprentei de carbon care să completeze măsuri deja implementate precum: extinderea rețelei easybox, dezvoltarea unei flote de autovehicule cu 0 emisii de CO2, reducerea consumului de hârtie prin sisteme pentru managementul digital al documentelor și utilizarea de ambalaje din materiale reciclate.

“Prin serviciul easybox, Sameday și-a propus nu numai să reinventeze experiența de livrare, ci și să reducă amprenta pe care compania o are asupra mediului. Este cunoscut că lockerele sunt prietenoase cu mediul pentru că nu produc hârtii și necesită un număr mai mic de deplasări motorizate, dar țintim mai sus de atât. Din analizele noastre, știm deja că livrările în easybox au un consum de dioxid de carbon cu peste 50% mai mic față de cele door-to-door.

Vrem să mergem mai departe și să folosim tehnologia în a monitoriza, controla și reduce emisiile de CO2. Lockerul autonom energetic dotat cu senzor de monitorizare a calității aerului este o expresie a utilizării inovației în efortul de reducere a amprentei negative asupra mediului. Pentru noi, viitorul este verde, iar abordarea noastră nu se limitează la acțiuni tactice. Ne asumăm rolul de lideri și inovatori prin dezvoltarea de la zero, a unor soluții dedicate și prin construirea unei strategii pe termen lung”, a declarat Lucian Baltaru, CEO Sameday.

În primele nouă luni ale anului, Sameday a înregistrat o creștere totală a volumelor de peste 50% față de aceeași perioadă a anului trecut, cu peste 9 milioane colete livrate în easybox. Printre clienții rețelei easybox se numără eMAG, Decathlon, evoMAG, Elefant.ro, Flanco, Oriflame, FashionDays, AVON etc.