Home Intermodal Tarifele de transport pentru containerele reefer continuă să crească

Tarifele de transport pentru containerele reefer continuă să crească

Tarifele de transport pentru containerele reefer continuă să crească

Tarifele de transport al containerelor frigorifice în comerțul mondial au crescut cu peste 50% în al doilea trimestru din 2022, iar tendinţa este una în continuă urcare, motiv pentru care estimările Drewry arată că în trimestrul al treilea acestea le vor depăşi pe cele ale mărfurilor uscate.

Cu toate acestea, o anumită stabilizare este deja în curs de realizare şi este de așteptat ca până în 2023 tarifele pentru containerele de tip reefer să mai scadă, pe măsură ce proprietarii de mărfuri se opun creșterilor nesustenabile ale tarifelor de transport.

Indicele Drewry Global Reefer Container Freight Rate Index, o medie ponderată a tarifelor pe cele mai importante 15 rute comerciale cu trafic intensiv de containere frigorifice, a crescut cu 50,4%  faţă de trimestrele doi şi trei din 2021, fiind aşteptat să continue să crească, deşi într-un ritm mai domol.

Specialiştii companiei de consultanţă britanică spun că rutele ce leagă estul globului de partea de vest au înregistrat doar creşteri modeste alte navlurilor în ultimul an, deoarece presiunea asupra capacităţii a scăzut datorită creşterii comerţului cu carne de porc dinspre Europa şi America de Nord către Asia.

Se așteaptă ca tarifele de transport al containerelor frigorifice să se diminueze în următorul an, dar într-o măsură mult mai mică decât prețurile pentru containerele de tip “dry box”, acolo unde cererea este mai mare, implicit şi tarifele pe măsură.