Home Automotive Teconnex încheie prima fază a construcției fabricii din Cluj

Teconnex încheie prima fază a construcției fabricii din Cluj

Teconnex încheie prima fază a construcției fabricii din Cluj

Producătorul britanic de componente pentru industria auto, aerospațială și industrială Teconnex anunță încheierea primei faze a construcției noii sale unități de producție din Cluj.

A doua fază de expansiune a proiectului urmează să fie finalizată în următoarele săptămâni, anunță compania într-un comunicat de presă, Fabrica din România va fi un punct strategic în Europa continentală pentru dezvoltarea produselor și aprovizionarea clienților grupului britanic.

“Investițiile continue în România au rolul de a proteja și a asigura un flux continuu către clienții noștri din Europa continentală și zonele din vecinătate. Mulți dintre clienții noștri din Europa au fost transferați deja către hub-ul din România, tranziția fiind una fără probleme, cu ajutorul contactelor obișnuite.

Echipele noastre de ingineri din străinătate s-au implicat și au oferit suport în transferul business-ului către locațiile globale, asigurând standardizarea proceselor de producție și a sistemelor.

Echipa din Cluj a primit suport în dezvoltare și testare din partea departamentelor de producție și inginerie din Marea Britanie,“ declară reprezentanții companiei.