Home Logistics Comerț international Brexit: Marea Britanie amână, din nou, introducerea controalelor complete la frontieră

Brexit: Marea Britanie amână, din nou, introducerea controalelor complete la frontieră

Brexit: Marea Britanie amână, din nou, introducerea controalelor complete la frontieră

Guvernul Marii Britanii a anunțat pe 14 septembrie un nou calendar pragmatic pentru introducerea controalelor vamale complete la importul mărfurilor din UE în Regatul Unit.

Decizia este motivată de numeroasele provocări cu care s-au confruntat companiile în ultimele luni, pe parcursul revenirii din pandemia care a afectat lanțurile de aprovizionare la nivel global.

Acest lucru este resimțit în special de sectorul agroalimentar, unde noile cerințe privind importul de produse de origine animală trebuiau introduse începând cu luna octombrie 2021. Astfel, aceste declarații și controale vamale vor fi acum introduse de la 1 ianuarie 2022, ceea ce le va oferi companiilor mai mult timp să se pregătească. În același timp, declarațiile de siguranță și securitate la import vor deveni obligatorii abia de la 1 iulie 2022.

Conform calendarului revizuit:

  • Cerințele pentru notificarea prealabilă pentru importul produselor ce necesită certificate sanitare și fitosanitare (SPS), care urmau să intre în vigoare la 1 octombrie 2021, vor fi introduse acum la 1 ianuarie 2022.
  • Noile cerințe pentru certificatele de sănătate la export, care urmau să fie introduse la 1 octombrie 2021, vor deveni obligatorii de la 1 iulie 2022.
  • Certificatele fitosanitare și controalele fizice ale mărfurilor SPS la posturile de control la frontieră, care ar fi trebuit introduse la 1 ianuarie 2022 se amână până la 1 iulie 2022.
  • Declarațiile de siguranță și securitate la import vor fi necesare începând cu 1 iulie 2022 și nu de la 1 ianuarie 2022. Declarații vamale complete și controale vor fi introduse la 1 ianuarie 2022, așa cum a fost anunțat anterior.