Home Logistics Depozitare În primele nouă luni, cererea nouă a generat 45% din tranzacțiile cu spații industriale

În primele nouă luni, cererea nouă a generat 45% din tranzacțiile cu spații industriale

În primele nouă luni, cererea nouă a generat 45% din tranzacțiile cu spații industriale

Piața imobiliară locală a continuat să înregistreze o evoluție pozitivă și în cel de-al treilea trimestru din 2019, pe toate cele trei sectoare de leasing, arată datele CBRE Research.

Pe piața de spații industriale, a fost tranzacționată o suprafață totală de 326.000 mp la nivel național, în creștere cu 17% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Stocul de spații industriale de clasa A și B a ajuns la 4,3 milioane mp la finalul primelor nouă luni din 2019, după ce în perioada iulie – septembrie inclusiv au fost finalizați circa 186.000 mp în 11 proiecte industriale. Până la finalul anului, potrivit datelor CBRE Research, urmează a fi livrați încă 75.000 mp de spații industriale, în șapte proiecte, circa 72% din suprafață fiind deja pre-închiriată.

„Dacă analizăm tipologia tranzacțiilor, observăm că la nivelul primelor trei trimestre, cel mai des întâlnite au fost tranzacțiile care au reprezentat cerere nouă (45% din volumul tranzacționat), ceea ce ne transmite un apetit ridicat pentru noi spații industriale. În ultimul trimestru, am asistat la un interes crescut pentru tranzacțiile de pre-închiriere, care au cumulat peste jumătate din totalul tranzacțiilor. București – Ilfov a rămas cea mai căutată zonă în primele nouă luni, urmată îndeaproape, în special în ultimele trei luni, de orașele din sudul țării, care au absorbit 35% din volumul închiriat”, a afirmat Andrei Jerca, Head of Industrial Services, CBRE România.

CBRE România, prin departamentul CBRE Research, realizează constant ample studii și rapoarte de piață dedicate diferitelor segmente imobiliare în care compania este activă: spații de birouri, spații de retail și industriale, atât pentru dezvoltatori și investitori, cât și pentru chiriași sau companii care analizează intrarea pe piața din România.