După ani de discuții și dezbateri, Comisia Europeană a propus, la sfârșitul lunii iulie 2021, introducerea unei taxe pe carbon pentru importatorii și producătorii din afara UE.

Decizia, susține CE, a fost luată pentru a menține competitivitatea producătorilor europeni și pentru a evita relocarea producției din Uniunea Europeană în țări terțe.

Ramificațiile vor fi însă resimțite puternic atât de companiile din țări terțe UE, importatori și producători, cât și de cele din blocul UE care cumpără sau fabrică produse industriale. Taxa ar urma să fie implementată începând cu 1 ianuarie 2026.

Impactul major inițial va fi asupra costului unor produse finite cu conținut ridicat de emisii de carbon precum oțelul, cimentul, aluminiul, îngrășăminte și alte produse chimice, dar și energia electrică.

Preț pe carbon

Conceptul de „preț pe carbon” – perceperea unei taxe pentru fiecare tonă de dioxid de carbon emisă de industrie – nu este unul nou, fiind deja integrat în politicile de climă și sustenabilitate ale multor state. Însă, decizia UE reprezintă o premieră, prețurile aplicându-se în mod egal importurilor. Impactul acestei decizii va avea efecte pe lanțurile valorice la nivel global și ar putea chiar reconfigura balanța competitivă între state și industrii. De asemenea, impunerea taxei pe carbon va determina producătorii să își accelereze eforturile de reducere a amprentei de carbon.

“Importatorii din UE și producătorii din afara UE de astfel de produse vor fi obligați să plătească aproximativ 75 EUR pe tona de emisii de CO2. Astfel, costul materialelor fabricate de producători din China, Rusia sau India, va crește cu 15% până la 30% aproape instantaneu. Iar costul acestor materiale va continua să crească ulterior, având în vedere că până în 2030, taxa pe carbon se va apropia de 100 de euro pe tonă și, cel mai probabil, se va aplica și altor produse,” se arată într-un raport al companiei de consultanță Boston Consulting Group.

Și, cu toate că detaliile nu sunt încă stabilite, companiile trebuie să acționeze rapid, intenția UE în această privință fiind clară. Companiile trebuie să măsoare emisiile actuale și expunerea la taxa pe carbon de-a lungul lanțului de aprovizionare și liniilor de produse, să dezvolte strategii și să identifice oportunitățile de a transforma provocarea climatică într-o sursă de avantaj competitiv.

“Până la finalul anului 2025, importatorii ar urma să fie supuși doar unor obligații de raportare a emisiilor încorporate în produsele importate. Însă, în această perioadă de tranziție, companiile nu ar trebui să piardă din vedere nici impactul financiar al noii taxe, nici costurile interne de monitorizare și raportare,” spune Mihai Petre, International Commerce Director EY România.

“Pentru a putea realiza raportarea, importatorii trebuie să obțină informații privind emisiile încorporate pentru produsele care fac obiectul Mecanismului de ajustare la frontieră în funcție de carbon (CBAM) de la producătorii din afara UE. În cazul în care aceste informații despre producătorii din afara UE nu sunt disponibile în momentul importului, importatorii din UE vor putea utiliza valori implicite pentru emisiile de CO2 pentru fiecare categorie de produse,” adaugă Mihai Petre.

Costuri în creștere pentru producătorii de oțel

Sub presiunea noilor politici, producătorii vor trebui să își accelereze propriile eforturi de decarbonizare. Un sector industrial afectat va fi cel al oțelului, industria fiind responsabilă pentru producerea a 200 milioane tone de emisii de CO2 pe an.

Dacă producătorii din UE nu iau măsuri suplimentare pentru decarbonizare, carbonul va genera costuri suplimentare în industrie de aproximativ 11 miliarde EUR anual până în 2030, presupunând că prețurile cresc la echivalentul a 100 EUR pe tonă până în acel moment.

Cum se resimte impactul în alte sectoare industriale?

Efectul va fi resimțit nu numai de producătorii și importatorii din afara UE, ci și de industriile din UE care utilizează ca materii prime sau componente produse din industriile care urmează să fie taxate. Evaluarea inițială a impactului realizată de Boston Consulting Group sugerează că vor fi afectate sectoare industriale precum cel auto, al construcțiilor, ambalajelor sau electrocasnice.Prețul aluminiumului sau al oțelului, materii prime esențiale pentru aceste industrii, va crește, iar companiile vor trebui să identifice noi soluții pentru a-și menține competitivitatea.

De exemplu, un autovehicul de clasă medie cu patru uși, conține aproximativ 7 tone de emisii de CO2, din care aproape jumătate provin din oțelul și aluminiul utilizat în producția sa. Dacă taxa pe carbon se apropie de 75 EUR pe tonă, taxa plătibilă numai pentru oțel și aluminiu ar fi de aproximativ 245 EUR pe tonă. Dacă ar fi incluse și celelalte verigi de pe lanțul de aprovizionare, taxa pe carbon ar depăși 500 EUR pe tonă.

Creșterea costurilor va avea un impact semnificativ nu doar asupra consumatorilor finali, care cel mai probabil își vor schimba comportamentul de consum, ci și asupra producătorilor din UE. Având în vedere că certificatele gratuite de carbon sunt eliminate treptat, aceste companii vor trebui să plătească costurile totale ale carbonului pentru întreaga producție, inclusiv exporturile. Astfel, producătorii vor concura pe unele piețe din afara UE cu producătorii locali care nu au plătit costurile carbonului, ceea ce duce la o potențială diferență de costuri.